Posted by Raluca Iosifidis on July 10, 2011
Lucian Bute: pugilistul care si-a aparat centura pentru a opta oara. Suntem mandrii cu asemenea campioni care duc numele Romaniei, pe trepte fruntase peste mari si tari. Pe fundalul imnului “Desteapta-te romane”, intonat in zeci de tari, Lucian Bute si-a dorit sa auda imnul si in tara lui. Si dorinta i s-a implinit, si mai mult decat atat, a reusit sa invinga prin KO un adversar deloc timid in pumni si agresivitate. Cu lacrimi in ochi, vizibil impresionat si emotionat, a multumit Romaniei, in primul rand, ca i-a oferit posibilitatea ca sa boxeze in tara unde s-a nascut in fata familiei, prietenilor, fanilor si a marilor sportivi, care au dus si ei numele tarii noastre pe treptele gloriei. Lucian Bute, a transmis fiecare traire a lui celor care se simt cu adevarat romani, incat a adus o audienta de 4,5 milioane de telespectatori, cea mai mare audienta din ultimii 20 de ani, avuta vreodata de o competitie sportiva, a adunat 10.000 de spectatori, a scos sute de romani in Piata Univesitatii pentru a-l felicita si a-i striga numele de campion mondial.
“Traim din exceptii” a spus Ion Tiriac, la meciul lui Bute. Este insa mare pacat ca exista, ca de fiecare data, romani care nu pot concepe acest lucru: ca avem campioni, ca avem valori incontestabile care merita tot respectul nostru. Daca am fi avut macar jumatate din respectul pe care il are Lucian Bute pentru Romania si romani nu ar mai fi existat voci invidioase, ca cea a lui Leonard Doroftei, care, probabil simtindu-se eclipsat de succesul campionului, a declarat ca: “Bute a ales sa faca din sport o afacere” si ca meciul cu Jean Paul Mendy, ar fi fost unul aranjat, catalogandu-l pe acesta, drept “un actor de oscar”. Eu i-as raspunde domnului Doroftei, fost pugilist, cu doua intrebari:”In cariera dumnealui, meciurile pe care le-a jucat au fost cumva caritabile si nu s-a facut public acest amanunt?”, iar la afirmatia ca meciul a fost aranjat si ca adversarul nu a fost foarte bine pregatit, il intreb pe domnul Doroftei:”Ce ar fi putut sa faca Mendy, sa renunte sau sa nu se prezinte ca nu e bine pregatit?”. Un cuvant bun, o urare de felicitare pentru victoria obtinuta din partea domnului Doroftei, mai ales pentru ca stie ce inseamna un meci de box, cred ca ar fi fost mai bine primite, decat o improscare cu venin. Dar, suntem romani si nu ne oprim aici. Nuu! Dar de ce? Cand putem sa gasim orice ocazie in care sa ne exprimam, ori de cate ori avem ocazia, fie ca este cazul, fie ca nu, neajunsurile si nemultumirile prin huiduieli si injuraturi la adresa unui ministru. A nu se intelege gresit, nu-i iau partea Elenei Udrea, nicidecum, dar era seara victoriei campionului, in care astfel de persoane, care isi asuma tot felul de beneficii pe spatele altora, ar fi trebuit tratate cum se cuvine: prin ignoranta!
Inchei cu un mesaj pentru campionul mondial: “Bravo! Tot respectul pentru un om si un sportiv adevarat: Lucian Bute!”
Posted by Raluca Iosifidis on July 5, 2011
Daa, s-a nascut si mult asteptatul meu nepotel! Astazi face fix o saptamana. Pe semne ca statea bine si confortabil ca ne-a bagat in seama la o saptamana dupa termenul stabilit. Dar si cand s-a nascut, flacau in toata regula: 51 cm si 3.600 kg. Toata lumea roieste in jurul lui, insa el n-are mare treaba… isi mai aduce aminte ziua ca-i este foame, cu toate ca de multe ori adoarme mancand, insa noaptea isi scoate “artileria vocala” din dotare si atunci sa te tii!
Oricum ar fi, eu cred ca bucurie mai mare decat sa ai un copilas, nu exista! Nu stiu cum o sa fiu eu ca mamica, dar acum, ma uit de mai bine de o ora la 5-6 poze cu nepotelu’ meu, si m-as uita in continuare. 
Doarme… n-are nici o treaba
E deja in patutul lui
Incepe sa faca cunostinta…
… si sport cu bunica’sa.
Posted by Raluca Iosifidis on May 29, 2011
De ani de zile, sa fie vreo 5-6 ani, n-am mai fost la teatru… pana acum o luna, cand am redescoperit farmecul lui si am savurat fiecare moment, pe care l-am trait intens de la inceputul pana la sfarsitul piesei.
Printr-o intamplare am dat startul, de curand, bucuria de a viziona piese de teatru si sunt entuziasmata, ca un copil mic, caruia i se da dreptul, dupa mult timp, sa manance dulciuri. Nu stiu daca vi s-a intamplat si voua , dar mie mi se intampla destul de des, ca atunci cand nu esti foarte convins ca vrei sa faci un lucru, deznodamantul sa fie unul neasteptat de frumos si placut. Asa s-a intamplat la piesa de teatru la care am mers aseara: “In container”. La inceput, nu am vrut sa merg deloc, imi gaseam tot felul de justificari, pentru care sa nu merg: ca numele piesei e aiurea, ca nu sunt actori cunoscuti. Ceea ce este: complet gresit! Impulsul verbal, care sa ma determine sa merg la piesa de teatru, mi-a fost inserat, ca sa zic asa, de prieteni, care desi nu au vorbit inainte, aveau acelasi indemn: „Mergi fata! Ce-o sa faci? O sa stai in casa, te uiti la filme si sa scrii pe blog ca te-ai plafonat?” ) Si pe buna dreptate! Deci, am ajuns la piesa de teatru “In container” care s-a jucat intr-un fel, special. Nu am mai avut locuri in sala ci in gradena, pe scena. A fost ceva deosebit. Actorii au fost foarte tineri, nici unul cu nume sonor, dar care au jucat exceptional. Au trait fiecare moment si au reusit ca sa transpuna o tragedie de pe scena in comedie, in randul spectatorilor. Timp de o ora si jumatate, care efectiv nu stiu cand s-a scurs, au jucat impecabil si si-au meritat ropotele de aplauze, in picioare, de la sfarsitul piesei. Nu am sa va zic mai multe despre piesa, pentru ca merita sa mergeti sa-l vedeti!
Ce ma fascineaza pe mine, cel mai mult, in momentul asta, cu privire la redescoperirea pe care am facut-o cu teatrul, este ca dintre cele trei piese pe care le-am vazut in ultima luna, nu as putea sa le cataloghez ca “piesa buna” sau “pieasa mai putin buna”. Cred ca asta este farmecul pe scena teatrului. Fie ca joaca actori precum: Pavel Bartosi si Carmen Tanase sau Mihai Smarandache si Marius Damian, pasiunea cu care interpreteaza fiecare actor si talentul lor de a transmite publicului spectator simtirile lor, fac din fiecare piesa o experienta unica, pe care merita sa o traiesti!
Pe langa piesa “In container” mai recomand si “Gaitele” si “Ultima femeie a Senorului Juan”.
Posted by Raluca Iosifidis on May 10, 2011
Nu pot sa nu remarc si sa nu ma revolt, deseori, ca de cativa ani traiesc o rutina continua: mers la munca, gatit, curatenie, cumparaturi, stat in trafic… Sa fie oare varsta de vina?
La cei 28 de ani eu spun ca n-am ajuns in stadiul la care sa zic:”Mi-a ajuns! Gata cu distractia!” Neeaaa! Nicidecum! Si atunci, ma intreb, ce s-a intamplat cu “pofta de viata de alta data?” . Unde a disparut nerabdarea cu care asteptam sa vina weekend-ul, in care sa nu mai stiu numarul cluburilor in care ma distram, numarul orelor nedormite, al momentelor placute pe care a doua zi le povesteam cu toti, desi toata lumea fusese de fata cand se petrecuse momentul povestit. Si nici nu-mi dadeam seama cand treceau orele… dar apoi, cand priveam in urma, mi se parea ca am avut un weekend atat de lung.
George Calinescu scria “Timpul este o valoare de sentiment: pentru unii trece prea repede, pentru altii prea incet” si mare dreptate avea! Weekend-urile pe care le petrec, de ceva ani incoace, de cele mai multe ori se reduc la leneveala. Dupa cateva zile de munca, si rutina sacaitoare care pare ca ma macina in fiecare secunda, ma simt epuizata, cu bateriile descarcate, iar zilele-mi par scurte… ciudat… ar fi trebuit sa fie tot de 24h, ca si acum 4-5 ani…
In astfel de momente, de rupere de realitate, ma gandesc la clipele placute si neplacute, ma gandesc la prietenii care au fost si care sunt. E ciudat cum, de cele mai multe ori, si de-a lungul scrierilor mele pe blog si atunci cand ma intalnesc cu prieteni, povestesc despre suparari, nemultumiri, nedreptati, care poate mi s-au facut sau le vad in viata de zi cu zi. Las la o parte sau “pentru alta data” lucrurile placute, cred ca doar pentru a le pastra gustul si a le retrai, in gand, acele lucruri frumoase care s-au intamplat candva, pe care mi-as dori sa le ajung din urma.
Nu regret nimic din timpul trecut si nici din cel prezent. Din fiecare am avut si am ce invata. Din cel trecut nu as schimba nimic. Din timpul prezent mai pot schimba ceva!
Posted by Raluca Iosifidis on April 2, 2011
Viata ne pune la incercare. Nu spun nimic nou si nu este un secret pentru nimeni. De foarte multe ori, cand suntem pusi in fata unei situatii, care pare ca ne depaseste, ne intrebam “de ce mi se intampla tocmai mie?”. Nu stiu daca intrebarile retorice de acest gen, sau cautarea de vinovati, sunt cele mai intelepte lucruri pe care le putem face intr-un moment dificil. Pozitionarea de victima nu-ti va aduce decat mila celor din jur. Asta astepti? Cu siguranta, nu!
Inainte de a medita si a cauta un motiv pentru care ti se intampla un lucru greu sau o incercare a vietii, ar fi bine sa-ti aduni fortele si sa spui: “trebuie sa trec cu bine si peste asta”. TREBUIE pentru tine, ca esti in masura sa-ti demonstrezi ca ai maturitatea necesara de a infrunta greutatile vietii, TREBUIE pentru cei de langa tine, care au nevoie de tine in diverse situatii.
In 28 de ani viata, pe mine una, m-a invatat sa rostesc foarte rar cuvantul “NU”. Nu cred ca exista situatii fara iesire, fara speranta, fara solutii, ci cred ca exista momente in care nu vrem sa gasim solutia pentru o anumita conjuctura care ne pune in dificultate. Putem, cu siguranta, sa iesim invingatori din orice dat al vietii, oricat de dificil ni s-ar parea acesta. Important e sa ne dorim suficient de mult. Inarmati cu dorinta si ambitie, vom putea trece peste momente grele, pe care alta data credeam ca nu le putem invinge. Puterea de a nu mai simti noptile nedormite si nemancate, contemplate, nevoit, asemeni unor ofrande, pentru a fi in asentimentul greutatii momentului peste care trebuie sa trecem, vine, cred, de undeva de Sus, atunci cand avem cea mai mare nevoie. Luptam cu tot ce avem mai bun, scoatem toata artileria din dotare: sentimente, curaj si vointa pentru ca stim ca motivul pentru care luptam merita. Fie ca este vorba de o persoana, o ambitie constructiva, un examen, chiar de un lucru care unora li se pare banal, dar pentru tine este important, trebuie sa lupti si sa ajungi sa izbutesti. Ai sa descoperi in tine, in astfel de momente, o altfel de persoana. O alta identitate care in anumite contexte ipotetice ar fi declarat clar si raspicat: “eu n-as putea sa fac asta niciodata”. Dar reusesti, si-ti demonstrezi asta, pentru ca-ti doresti suficient de mult si stii ca in anumite situatii multe intrebari isi au raspunsurile doar la tine, iar tu trebuie sa le dai afirmative.
Atata timp cat exista lucruri care pot fi percepute si intelese de mintea noastra, cu siguranta exista si solutii pe care le gasim in mintea si in inima noastra!
Suntem romani, deci trebuie sa umbrim victorii
