“Putina meditatie, nu strica!”

Posted by Raluca Iosifidis on July 24, 2011

Probabil ca tona de filosofie pe care am studiat-o in facultate, incepand cu metafilosofie si continuand cu filosofia antica pana la cea contemporana, ma face sa reflectez mai mult asupra unui subiect, unui cuvant, unei emotii, unei situatii. Poate e bine sau poate nu… Trebuie sa recunosc ca, uneori, prea multa gandire, imi da dureri de cap, dar alteori imi face placere. Drept urmare, m-am hotarat sa deschid o noua pagina pe acest blog, numita “Putina meditatie, nu strica!”, pentru cei care vor sa mediteze si n-au subiect… le propun eu.
In cele mai multe momente ale vietii, ne dam seama ca ea nu e decat un joc. Un joc in care cel mai puternic castiga. Mana care are destule atuu-ri va beneficia intotdeauna de lozul cel mare. Care este succesul marelui campion al zilei, saptamanii, lunii s.a.m.d? Parerea mea este ca increderea si respectul fata de sine, in primul rand, ne fac pe fiecare dintre noi sa pasim atenti si siguri pe drumul care incepe in fiecare zi. Sentimentele precum: competenta, realizare, cunoasterea foarte buna a domeniului de activitate, independenta si libertatea sunt atributele care te fac sa crezi in tine. Daca ne respectam pe noi insine si credem in noi, lupta cu ceilalti, este pe jumatate castigata. Indiferent prin ce jonctiuni ti s-ar pune fel si fel de piedici, daca tu crezi ca poti sa realizezi si sa duci la bun sfarsit un lucru, vei reusi. Si uite asa, vei castiga si respectul celor din jur. Nu te astepta la ropote de aplauze sau la statui ridicate, pentru ca astea cu siguranta nu se vor intampla. Poti fi sigur ca, tacit sau in cuvinte sarace in laude, vei fi respectat datorita rezultatelor muncii tale. Respectul la care ma refer este valabil, dupa parerea mea, pentru diferitele situatii de la locul de munca. Daca vorbim de relatiile de prietenie, aici, lucrurile se schimba un pic pentru ca nu putem obtine respectul unor amici, prieteni, prin bani sau servicii/favoruri facute nelimitat. Cine pune accent, intr-o relatie de prietenie, numai pe astfel de castiguri, sunt, dupa parerea mea, persoane superficiale care dau o mai mare importanta formei nu fondului, ambalajului si continutului. Ne putem castiga respectul celor pe care-i dorim aproape prin vorbe bune spuse la momentul potrivit, pe care sa le spunem atunci cand ni se cer fara a avea un interes sau un scop pe care dorim sa-l determinam sfatuind, prin prezenta noastra in diverse ocazii si momente, atat de distractie cat si de nevoie, de ajutor si lista poate continua.
Ce se intampla cu persoanele cu care avem interactiuni de cateva secunde, le respectam sau ne bazam ca “nu ma mai intalnesc niciodata cu asta, asa ca da-l naibii!”? Daca am vietui dupa aceasta conceptie, si e trist ca multi dintre noi o fac, am dovedi cu varf si indesat ca suntem niste persoane interesate doar sa-si atinga scopul si apoi “pa!”. Ce ne costa sa-i zambim si sa salutam persoana cu care mergem in lift, chiar si pentru 2 etaje? De ce ne este greu sa intrebam in autobuz persoana care sta in fata usii daca coboara, decat sa o imbrancim si sa injuram ca ne-a stat in cale? Aici cred ca intervin si cei 7 ani de acasa… care sunt alta poveste.
Daca aveti alte impresii, pareri sunteti liberi sa va exprimati, mai jos, si cu siguranta am sa va raspund!