Am primit destul de multe sugestii referitoare la unde ar trebui sa mancam inViena. Si pe net lumea lauda diverse locatii. Gusturi si gusturi.
Doua lucruri aveam in cap cand ma gandeam la ce o sa mananc odata ajuns acolo: snitel si strudel. Ca, deh, pentru asta e renumita Austria!
Primul si, probabil, cel mai recomandat restaurant din Viena a fost Figmuller, unde “se serveste un snitel foarte mare”. Si cam atat. Adica “mare” e cam singura lui particularitate (in sensul de “cu o suprafata mare”). In rest, un snitel cat se poate de banal (si de subtire): carne, ou si pesmet, asa cum face cam toata lumea. Bun la gust, nimic de zis. Dar deloc special. Ma asteptam sa aiba ceva. Orice. Ceva care sa-l faca special. “Noi, aici, in Austria, punem un ingredient secret, pe care nu-l mai foloseste nimeni.” Nu exista asa ceva. Si, ca sa nu para o concluzie trasa dupa un singur restaurant, am mai mancat si in alt loc. Ghici ce? Acelasi snitel banal. Dar macar a costat cam la jumate: la Figmuller, in centru, relativ aproape de Catedrala Sfantul Stefan, un astfel de snitel costa 13,5 euro!!! L-am mancat in partea cealalta cu 6 euro!
Tot la Figmuller am mai patit o chestie de tot rahatul. Scuzati expresia, dar e potrivita. Daca vroiai la toaleta… trebuia sa pandesti o cheie de la baie. Dupa ce reuseai sa pui mana pe ea, trebuia sa iesi din local pentru ca baia era in afara restaurantului! Tare, nu? Traditional, rustic,… de toata jena!
Continuam cu Figmuller, unde nu se serveste bere! Ei sunt “winebar”! Fas! Am baut o lamaita. Destul de buna.
Am mancat, totusi, si ceva bun la bomba asta cu pretentii de restaurant traditional, in care miroase numai a mancare si te… mictionezi prin vecini: un fel de garnitura-salata, facuta din cartofi fierti, taiati felii, cu frunze de salata-mielului (sau fetica. denumirea stiitifica este valerianella locusta – m-am documentat), rondele de ceapa rosie, ulei de seminte de dovleac si un strop de aceto balsamico. Asta a fost intr-adevar speciala, desi nu sunt convins ca merita 6,5 euro.
In concluzie: doua snitele, doua salate de cartofi si 3 lamaite au fost vreo 50-55 de euro, cu tot cu spaga…
Pe net, lumea mai lauda Cantineta Altinori. Habar n-am cat de buna o fi mancarea, dar stiu ca e scumpa ca naiba. Am baut o cafea si o bere la 0,33 si am lasat 10 euro. Din punctul meu de vedere: PAS!
Pana acum… cam numai de rau. DAR…
La Sparky’s, tot in apropiere de dom, intr-un decor relativ kitsch, am mancat excelent si nu foarte scump. Am mancat ceva care se chema “combo buffalo wings & ribs” (sau ceva asa): vreo 5 aripioare de pui prajite si cu niste mirodenii interesante + o scaricica din vreo 4-5 coaste de porc, la fel de bine condimentate. Toate astea pe un pat de cartofi prajiti. Foarte bun, foarte mult. 12,8 euro. Si am mai mancat un snitel de vita cu sos si inele de ceapa prajita si garnitura (inclusa) de ceva ce nu-mi aduc aminte. Foarte bun si el. 11,2 euro.
Destul de bine am mancat si la Cafe Landtmann, la intrarea in gradina zoologica de la Schonbrunn. Un muschi de vita tras in aspic cu legume, cu o salata de fetica de care am zis mai sus. Bun. Denumirea in germana: Tafelspitzsulz (9 euro). Foarte-foarte bun a fost si carnatul cu cascaval prin el, “imbracat” in bacon, servit cu cartofi prajiti. Denumirea preparatului: Berner Wurstel (7,90 euro). Deserturile au fost nici prea-prea, nici foarte-foarte: am incercat o spuma de ciocolata (schokomousse) si o prajitura (parca tot gen spuma) cu fructe de padure.
Am pastrat pentru final cireasa de pe tort. Locul in care am mancat cel mai bine in Viena a fost Shinju Sushibar (pe Favoritenstrasse). Da, la chinezi! A fost de departe cea mai buna mancare si cea mai multa. Preparatul numit “Crispy Duck” este absolut minunat! Este din rata (o rata-gigant avand in vedere ca mi s-a adus o ditamai farfuria), cu o crusta crocanta presarata cu cateva seminte de susan, impreuna cu legume si paste de orez trase putin la tigaie si un bol zdravan de orez. Naiba stie ce mirodenii or mai fi fost strecurate, cert e ca a fost un preparat exceptional! “Crispy chicken”, celalalt preparat comandat, e pe locul doi doar pentru ca s-a inventat “crispy duck”, altfel fiind si el foarte-foarte bun. N-am vazut in meniul lor preparate celebre prin Romanica: chestii cu urechi de lemn, furnici in copac, pui cu arome de peste sau in 5 culori… Proprietara restaurantului ne-a spus ca, desi traditionale chinezesti, aceste mancaruri nu sunt preparate peste tot, mai ales la ei care au dat lovitura cu altceva.
Sa nu uit de cel mai minunat desert pe care l-am mancat vreodata: strudelul de mere de la bucatariile Palatului Schonbrunn. Nicio legatura cu ceea ce noi numim “strudel”: foarte mult continut, foarte putin “invelis”, in niciun caz foietajul pe care il stim noi.
Spre deosebire de restaurantele de la noi, meniurile carciumilor din Viena au cateva preparate (sa zicem 10) gata asociate cu garnituri si salate. Nu asa cum suntem noi obisnuiti: 10-15 preparate cu pui, 10-15 cu vita, 10-15 cu porc etc., 20 de garnituri, 10 salate si le combini tu dupa cum te taie capul. Astea sunt preparatele, asta comanzi.
Gata cu mancarea. Sfatul meu: cautati rastaurantele/fast-food-urile pline, ieftine, traditionale (chinezesti, turcesti etc.) si incercati sa evitati centrul. Este ca am descoperit apa calda?!
) – un sistem de tuburi prin care se putea comunica. Pret: 3,5 euro. Program de vizitare: aprilie-iunie 9-18; iulie-august 9-19; septembrie 9-18; 1-29 octombrie 9-17, 30 octombrie-2 noiembrie 9-16
Comentarii recente