Eu blog, tu blogi, el bloaga

Mno! Am fo in uichendu’ asta la Sibiu. Sa tot fie vreo 550 de km dus-intors. Dar a meritat.

Am plecat hotarati sa nu prea stam in casa, sa vizitam cat de mult. Ca doar n-ajungi in fiecare zi acolo. Acum vreo 5 ani, cand am trecut prin Sibiu, totul era un santier, orasul pregatindu-se sa devina capitala culturala europeana.

Pana la a vedea rezultatele renovarii generale, o luam incet: drumul! Autostrada spre Pitesti arata neasteptat de bine si asta se vede si in viteza de deplasare. Cu 130 km/ora esti un fel de Mucea si mai-mai ca risti sa te depaseasca si TIR-urile. In stilul asta am reusit sa facem pana la Pitesti cam cat faci intr-o zi obisnuita din Berceni pana in Baneasa. Mai departe, am ales sa mergem pe Valea Oltului, pe unde nu mai fusesem niciodata. Si bine am facut. Peisajul merita toti banii: Oltul si-a facut de cap, croind vai de toata frumusetea. La jumatatea lui aprilie fiind, padurile dimprejur pareau pictate cu toate culorile stiute.

Graba ne-a facut sa nu ne oprim in Calimanesti, Caciulata sau la Manastirea Cozia, dar nu le ratati daca sunteti prin zona.

Sibiu. Din cele 27 de pagini de informatii pe care le aveam la indemana (multumim, Marl!), am aflat ce puteam sa vizitam:

- Piata Mare, Piata Mica – doua spatii generoase, zone pietonale, loc de intalnire, de promenada, de organizare de targuri – si acum era un targulet de Paste cu ciocolata de casa, alune si migdale pralinate, oua incondeiate si suveniruri

- Turnul Sfatului – un loc ce ofera panorame superbe ale orasului

- Podul Minciunilor – aparent neinteresant, dar avand totusi partea lui de istorie si de faima: este primul pod din Romania (si al doilea din Europa) realizat din fonta turnata. Gazda noastra din Sibiu ne-a spus si o legenda legata de acest pod, de unde se pare (printre altele) ca i se trage numele: pe acest pod isi dadeau intalnire pe vremuri domnitele si domnisorii dornici de casatorie. In acest loc se faceau juraminte de iubire, se planuiau casatorii si se punea la cale viitorul. Tinerele domnisoare (care, se zice, nu erau domnisoare) erau pedepsite chiar in noaptea nuntii, cand mirii lor descopereau adevarul, si erau tarate si aruncate de pe acest pod.

- Muzeul de Istorie a Farmaciei: o locatie extrem de interesanta si o adevarata raritate. Una dintre ideile de la care s-a pornit in deschiderea muzeului este faptul ca in Sibiu, pe la 1400 si ceva, este atestata prima farmacie din Romania. Exista 3 incaperi: oficina (partea de “magazin” a locatiei, acolo unde erau primiti clientii), laboratorul (locul in care se preparau medicamentele, in care sunt expuse diverse obiecte: recipiente, balante, truse de amputare sau ginecologice, pilular – dispozitiv de preparare a pilulelor etc) si sectorul homeopatiei (cuprinde truse sau recipiente cu preparate homeopatice).

- Muzeul de Etnografie – o colectie de obiecte si fotografii, cele mai multe fiind donatii ale lui Franz Binder – un sas ce a calatorit in Asia si Afica, de unde provin si cele mai multe exponate-, dar si cateva piese ce au apartinut familiei Ceausescu – cadouri primite de la diversi presedinti de stat. Piesa cea mai importanta a muzeului este o mumie avand o vechime de 2300 de ani, de asemenea o “donatie”. Tot aici am putut vedea o mini expozitie de icoane realizate de cativa elevi din oras.

- Muzeul Brukenthal – sectiunile de Arta europeana si Arta romaneasca (in incinta Casei Albastre). In sectiunea de Arta europeana se poata admira o colectie impresionanta si interesanta de tablouri, obiecte de mobilier, covoare si piese decorative apartinan unor autori germani, italieni, austrieci etc. Aici am avut probleme mari in a putea vedea tablourile din cauza luminii ce patrundea prin ferestre si a becurilor extrem de prost pozitionate care, daca imi e permisa o parere de nespecialist, strica nu numai farmecul picturilor, dar le si deterioreaza. • Colectia de tablouri ale pictorilor romani a fost muuuult mai atractiva, probabil si datorita numelor mai sonore pentru urechile unor novici. Tonitza, Grigorescu, Aman, Baba, Luchian sau Pallady sunt doar cateva nume, iar “Carul cu boi”, “Tarancuta”, “Lica” sau “Cap de fetita” – probabil cele mai cunoscute piese.

Asta e cam ce am reusit noi sa vedem in ceva mai mult de o zi de stat la Sibiu.

Pentru cei interesati, e bine de stiut ca se poate cumpara un bilet unic de intrare la muzeele ce apartin Muzeului Brukenthal, cu un cost mult mai bun decat daca s-ar cumpara bilet separat pentru fiecare muzeu un parte. De asemenea, mai trebuie spus ca taxa pentru a beneficia de ghid este cat se poate de mare: 100 de lei/ora/muzeu, iar taxa pentru aparat foto-video neprofesionist 120 de lei. Taxa asta de ghidaj, care nu zice nimeni ca nu o avea justificare, ar putea foarte bine sa fie eliminata si in locul ghidului sa existe 1000-2000-”jdemii” de fisiere audio (eventual in doua-trei limbi), cate unul pentru fiecare exponat in parte si care ar putea sa contina muuult mai multe informatii decat poate spune oricine. Dar mai e mult pana departe…

Una peste alta, Sibiul a meritat banii si efortul de a conduce 600 de km in doua zile. N-am reusit, din pacate, sa vizitam Muzeul Satului, laudat de toata lumea, din cauza aglomeratiei ingrozitoare inca de pe drumul spre muzeu…

Sunt atat de multe de spus, iar post-ul asta e deja foarte mare, asa ca am sa ma opresc aici. Vor mai fi si alte subiecte in “episoadele” urmatoare.

Vizitati Sibiul!