Pornim astazi un serial ce se vrea a fi un turorial de Photoshop care sa vina in ajutorul celor interesati. Vom incepe practic de la zero, cu prezentarea programului, cu cele mai elementare scule sau comenzi si vom ajunge usor-usor catre lucruri mai complicate.

Acesta este spatiul de lucru, cel pe care il vedeti la pornirea programului.

ecran1

In aceasta prima lectie vom incepe cu prezentarea barei de instrumente (regasite, de obicei, in partea stanga a ecranului) si ne vom opri asupra catorva dintre acestea.

bara_instrumente bara_instrumente_2

*** Primul instrument este “rectangular marquee tool” 01_select (instrument de selectare rectangulara), acesta fiind o unealta de selectie a unei portiuni din imagine in asa fel incat comenzile ulterioare vor avea efect doar asupra zonei selectate. Daca vom da click-dreapta pe acest instrument, vom vedea cum se va deschide un submeniu ce va cuprinde si alte forme ale acestui instrument (in forma de cerc, linie sau coloana). Cum se foloseste: selectati unealta fie apasand tasta M, fie dand click pe bara de instrumente, acolo unde aceasta se gaseste. Apoi pozitionati cursorul mouse-ului in punctul de unde vreti sa incepeti selectia, apasati si mentineti apasat butonul stang al mouse-ului si trageti pentru a marca zona ce urmeaza sa fie selectata. Cand ati ajuns in punctul dorit, eliberati butonul mouse-ului. Veti obtine astfel o zona marcata (selectata).

01_marquee

  • SECRET: Pentru a selecta o zona de forma perfect patrata sau perfect circulara, apasati tasta SHIFT in timp ce marcati zona dorita.
  • SECRET: Pentru a adauga o alta portiune la o zona deja selectata, tineti apasata tasta SHIFT inainte de a incepe operatia. Pentru a elimina o anumita portiune din zona selectata, tineti apasata tasta ALT inainte de a incepe operatia. Odata inceputa operatia, puteti elibera tasta SHIFT sau ALT.
  • SECRET: Doar pentru Marquee tool (oricare dintre selectii – rectangular, eliptical etc.). Daca ati trasat o selectie si nu sunteti multumit de pozitia ei, pentru a o putea deplasa, faceti urmatoarea miscare:  in timp ce “trasati” selectia (si tineti apasat butonul mouseu-lui), tineti apasat “space” si deplasati selectia in locul dorit.

*** Un alt instrument, aflat chiar in dreapta celui de selectare rectangulara, este “pointer tool” sau “move tool” (instrumentul de mutare).  02_move Aceasta unealta permite mutarea unui element ceea ce inseamna ca el nu va ramane si in pozitia initiala. Cititi secretul de mai jos pentru a afla cum realizati copierea = mutarea cu ramanerea si in pozitia initiala. Cum se foloseste: selectati unealta apasand tasta V sau dand click pe butonul respectiv de pe bara de instrumente. Avand selectata o zona ca se doreste mutata, apasati si mentineti apasat butonul mouse-ului si trageti selectia pana in pozitia dorita dupa care eliberati butonul mouse-ului. Evident ca operatia poate fi repetata daca nu sunteti multumit de noua pozitie obtinuta.

02_move_ex

  • SECRET: In cazul in care doriti sa mutati un element perfect pe orizontala (respectiv verticala) apasati tasta SHIFT in timp ce mutati elementul respectiv
  • SECRET: In cazul in care doriti sa dublati (copiati) o zona selectata, tineti apasata tasta ALT inainte de a incepe operatia de mutare efectiva.

*** Urmatoarea unealta pe care o prezentam in aceasta lectie este “lasso tool” (lasoul) 03_lasso, un alt instrument care permite selectarea unei zone. Spre deosebire de rectangular marquee, lasoul ofera posibilitatea selectarii unei zone neregulate, avand mana libera. Si aici veti observa ca, dand click-dreapta pe instrument, se va deschide un submeniu cu alte optiuni pentru acest instrument, selectarea acestora obtinandu-se prin click pe instrumentul dorit.

03_lasouri

Asa cum am zis, lasso tool permite selectarea libera a oricarei zone neregulate. Cum se foloseste: pozitionati cursorul mouse-ului in punctul de unde doriti sa incepeti selectarea, apasati si mentineti apasat butonul mouse-ului, marcati zona pe care o doriti selectata (este indicat sa ajungeti inapoi in punctul de plecare) dupa care eliberati butonul mouse-ului.

03_lasso1

Polygonal Lasso Tool permite selectarea unui unei zone in forma unui poligon (regulat sau nu). Cum se foloseste: pozitionati cursorul mouse-ului in punctul de unde doriti sa incepeti selectarea. Dati click in acel punct. Pozitionati mouse-ul in urmatorul punct (colt) al poligonului pe care il doriti selectati. Dati click din nou. Si asa mai departe pana selectati toata zona dorita si reveniti in punctul de plecare.

03_lasso2

Magnetic Lasso Tool permite selectarea unei zone prin urmarirea “granitei” dintre petele de culoare.  Cum se foloseste: pozitionari cursorul mouse-ului in punctul de unde doriti sa incepeti selectarea. Dati click in acel punct dupa care deplasati pur si simplu cursorul si veti observa cum linia de demarcare a selectiei se “lipeste” de granita dintre petele de culoare existente in fotografie. Dupa ce ati ajuns inapoi in punctul de plecare, dati click din nou pentru a inchide selectia.

  • SECRET: ca si in cazul selectiei rectangulare, pentru adaugarea (respectiv eliminarea) unei zone, folositi tasta SHIFT (respectiv ALT)

Vom continua in lectia urmatoare cu prezentarea uneltelor de pe bara de instrumente.