Caldura mare zilele astea. Mare de tot. Nu am nimic de lucru. “Ce facem azi?” Caut pe net ceva evenimente, targuri, ceva de care sa ma leg ca sa ies din casa. Nimic interesant. Si dau din greseala peste site-ul Muzeului Satului. Parc, verdeata, umbra. Perfect!
De obicei plec destul de reticent in vizita la muzee sau targuri. Asa sunt io mai carcotas. O fi de la experientele anterioare. Nu stiu exact la ce sa ma astept, dar in niciun caz la chestii pozitive. Muzeul Satului a fost o surpriza placuta.
Sa o luam de la intrare: pretul pentru un bilet este 6 lei/adult. Adica 1,5 euro. Pai la Manastirile de la Meteora am dat 2 euro pentru a vizita Marele Meteor si n-am vazut chestii foarte spectaculoase. Deci pretul nu mi se pare deloc mare.
Pentru cei interesati se poate oferi ghid in limba romana pentru o taxa de 200 de lei, care iarasi nu mi se pare senzational de mare daca privesti suma prin prisma unui grup de 10-20 de persoane. Pentru un ghid in limba straina (engleza, franceza, rusa si… parca mai era una) pretul este de 300 de lei, adica vreo 70 de euro.
Mai departe: cei care doresc pot sa faca fotografii fara a plati o taxa suplimentara (nu si fotografii de interior). Pentru cei care nu au apelat la un ghid, la fiecare obiectiv in parte (casa, biserica, hambar etc.) exista un panou explicativ, in romana si engleza, cu informatii referitoare la zona si perioada de provenienta sau modalitatea de folosire a respectivelor obiecte; exista fotografii cu obiective similare, costume populare ale zonei si perioadei respective, una peste alta informatii interesante si utile.
Din pacate, nu toate obiectivele puteau fi vizitate, unele fiind in renovare (ceea ce e foarte bine), altele… pur si simplu incuiate.
S-a lucrat un pic si la partea administrativa: exista toalete la doua dintre intrari (suficient, as zice, avand in vedere ca suprafata nu e foarte mare), exista o gramada de cosuri de gunoi, cateva cismele si tasnitori unde chiar curgea apa, o gramada de camere de luat vederi si la fel de multi hidranti (mintea cea de pe urma dupa ce acum vreo cativa ani a fost un incendiu destul de mare aici).
Mi-a placut ca am gasit cativa vanzatori, cu doua-trei “tarabe”, de unde am putut cumpara cateva produse “de casa” la preturi decente (pofticiosii sa sara la paragraful urmator): ciocolata de casa, pateuri cu branza si marar, prajitura “raioasa” (asa se cheama… e o prajitura cu gem si cu coca rasa pe deasupra), nuga cu nuca si portocala, serbet, miere si inca vreo cateva pe care nu mi le amintesc acum.
In concluzie, a meritat sa petrecem o ora, poate o ora si jumatate in aer liber, sa mancam un pateu la umbra unui nuc, sa bem apa de la tasnitoare (cred ca n-am mai baut apa de la tasnitoare de cand mergeam pe stadion acum 20 de ani) si sa ne clatim ochii cu cateva franturi de istorie.
Un amanunt important: in acea zi, am vazut foarte multi vizitatori, neasteptat de multi. Printre care si foarte multi straini: spanioli, bulgari, francezi, englezi.
Pentru 6 lei zau ca merita sa mergeti intr-o plimbare. Luati-va si copiii – au unde sa alerge si vor avea ce povesti pe la scoala, dupa ce termina cu alde Ben10, Pokemoni si alte tampenii d-astea.
